Prima declarație a unui supraviețuitor: „A încercat să degivreze, a pierdut altitudine și ne-am prăbușit”

Prima declarație a unui supraviețuitor: A încercat să degivreze, a pierdut altitudine și ne-am prăbușit
Publicat: 21/01/2014, 00:18
Actualizat: 29/07/2014, 19:38

Un medic din Oradea care a supraviețuit accidentului aviatic în care și-a pierdut viața pilotul Adrian Iovan a povestit despre circumstanțele producerii accidentului. „A încercat să degivreze, a pierdut altitudine și ne-am prăbușit”, a spus el. Medicul a adăugat că imediat după prăbușire s-a încercat acordarea primului ajutor răniților, însă, din păcate, pilotul Adrian Iovan era încarcerat.

Prof. dr Dana Safta, managerul de la Spitalul Elias, a declarat că a vorbit cu dr. Valentin Pană, purtător de cuvânt al unității sanitare și unul dintre medicii care se afla la bordul aeronavei care s-a prăbușit în Beliș, județul Cluj, și că i-a spus starea lui de sănătate este una stabilă, deși are traumatisme la nivelul toracelui și a claviculei. „Mi-a spus că era răvășit și că a dat foc la tot ce avea la îndemână pentru a se putea încălzi. Starea lui este una bună, este conștient”,a spus Safta.

Prof. dr. Irinel Popescu a declarat că a vorbit cu dr. Radu Zamfir, coordonatorul echipei de medici care s-a prăbușit la Beliș, județul Cluj, chiar la scurt timp de la producerea accidentului aviatic. „L-am sunat în jurul orei 17.21. Mi-a răspuns și mi-a spus că s-a prăbușit cu avionul, iar apoi mi-a închis telefonul. Imediat am luat legătura cu autoritățile și am anunțat incidentul”, a spus prof. dr. Popescu.

Adrian Iovan a murit în urma aterizării forțate, o altă persoană se află în stop cardiorespirator, iar cinci dintre răniți au fost preluați de SMURD.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...